sâmbătă, 19 februarie 2022

Pajura Huși U19, victorie amicală cu Juniorul Bârlad

 Astăzi, în planul de pregătire Campionatului National, Grupa U19, antrenată de Nicu Patrichi, a disputat o partidă de pregătire în compania divizionarei de liga 4, Juniorul Bârlad.

Am avut parte de o vreme favorabilă și un joc agreabil, deschis, în care am căutat să repetăm lucruri exersate la antrenamente, în mod mai relaxat. 

Rezultat a celor afirmate mai sus este și scorul 4-3 în favoarea noastră, pentru noi înscriind Geana Mario (2), Gabi Cioarec și Angelo Rădăcină.

Suntem concentrați pentru a dovedi că suntem mai buni pe zi ce trece!

          #Fotbal #Pajura #unClubDiferit



duminică, 13 februarie 2022

Fotbal Pajura Huși, în pregătire pentru Campionatul Național

În urmă cu o săptămână am dat drumul pregătirilor pentru reluarea Campionatului Național U17&U19, strângând rândurile și gândindu-ne la ceea ce avem de făcut pentru a susține performanța și impresia bună lăsată în meciurile disputate până acum.

Dacă ne gândim la noutăți, la eventuale veniri în lot, nu avem a aduce în atenție ceva, doar speranța că și cei accidentați să revină la antrenamente alături de ceilalți coechipieri.

Dacă în urmă cu o săptămână, pe 6 februarie, prin băieții lui Nicu Patrichi, la nivelul Grupei U19, am disputat o partidă amicală la Iași, în fața celor de la Fotbal City Iași U19, în care rezultatul a fost important doar în privința nivelului de joc, al prestației și evoluției individuale și de grup, ieri am urmat aceleași coordonate la Grupa U17.

Astăzi, așa cum apreciau pe pagina proprie și adversarii noștri de azi, Fotbal City Iași, ”prima repriză a fost una echilibrată, echipa din Huși prestând un joc frumos”. Din nefericire, repriza a doua a făcut diferența de scor pentru City, dar cel mai dezamăgitor pentru noi au fost accidentările. La o fază fără prea mare importanță în careul nostru, o ciocnire involuntară a jucătorilor noștri, a portarului Constantin cu Malanca Ștefan, i-a trimis la spital pentru investigații de specialitate, :-(

Le dorim însănătoșire grabnică, să revină cât mai repede pe teren și îi asigurăm de tot sprijinul! 

În altă ordine de idei, considerăm meciul ca pe un test util ambelor echipe în perspectiva reluării Campionatului Național în luna martie.

Mulțumiri gazdelor noastre, succes în pregătire ambelor echipe, felicitări jucătorilor și antrenorilor!

#unClubDiferit #Pajura

credit foto: City Football Club Iasi

















joi, 3 februarie 2022

Fotbal Pajura Huși, sesiune de comunicare cu F.R.F.

 La începutul acestei săptămâni, Școala de Fotbal Pajura Huși a fost prezentă, prin președintele prof. Marian Tătaru, la sesiunea de dezbateri și comunicare pe teme de referință, în organizarea Federației Române de Fotbal desfășurată în jud. Brașov, la Cheile Grădiștei.

Reunind reprezentanți din zona Moldovei, din județele Vaslui, Neamț, Iași și Suceava, întâlnirea s-a dovedit, în accepțiunea noastră, una de real succes, având în vedere prezența la cel mai înalt nivel, prin președintele F.R.F., Răzvan Burleanu, și prin președintele Comisiei Tehnice din cadrul F.R.F., Mihai Stoichiță.

Deși cadrul discuțiilor a cuprins un spectru larg, s-a constat necesitatea dezvoltării sectorului de copii și juniori, adoptarea de metode și tehnici moderne de pregătire a sportivilor.

 În acest sens s-au făcuți pași concreți prin prezentarea și acordarea unui kit complet de pregătire care să  vină în folosul nostru pe timpul antrenamentelor.

Pe de altă parte, au avut loc discuții privind democratizarea metodelor de obținere a licențelor de antrenori pentru cei ce își doresc acest statut, rămânând la stadiul de proiect avansat ce va fi adoptat în perioada imediat următoare.   

Numeroasele dezbateri și sesiuni de comunicare desfășurate într-un cadru pitoresc ne fac să ne dorim să mai participăm la astfel de evenimente, singura metodă de a realiza acest lucru fiind continuarea drumului ce l-am parcurs, dar cu mai multă sârguință, implicare și profesionalism.

Ne dorim să realizăm mai multe lucruri și cu mai mult succes pentru noi, pentru oraș și nu în ultimul rând pentru sportivii care reprezintă Școala de Fotbal Pajura Huși în Campionatul Național.

Toate cele bune!

#FotbalPajuraHuși #unClubDiferit



joi, 13 ianuarie 2022

Fotbal Pajura Huși, punct și de la capăt...


 Iată că începutul de an ne conferă câteva zile libere, de pauză competițională, de vacanță, dar și timp de gândire, de reflecție asupra lui 2021, cu părțile sale bune sau mai puțin reușite, dar și pentru a arunca o privire spre proiectele, năzuințele și speranțele din noul an, 2022.

   2021, un an excepțional pentru, Școala de Fotbal Pajura Huși...

Ca de fiecare dată, la un nou început, ne propunem să face mai mult, mai bine, mai profesionist, iar începutul lui 2021 a fost semnificativ de promițător. 

În primul rând am dorit să fim mai prezenți în social media și în mediul online, deschizând un site https://fotbalpajurahusi.blogspot.com/ și crescând numărul de informații relevante pe pagina https://www.facebook.com/PAJURA2010, dorind să exprimăm realizările noastre la un nivel superior spre a fi cunoscute de toți cei interesați, pentru a arăta că Școala de Fotbal Pajura Huși reprezintă un punct semnificativ în fotbalul local și nu numai.

Certitudine a celor afirmate a fost convocarea a Doi copii în probe la Academia de Fotbal ”Hagi”, fiind vorba de Codreanu Marius Mihăiță și Iacob Mario Florentin, dintre care după ce a fost Convocat "sub tricolor", Mihăiță Marius Codreanu la Viitorul Constanța a fost transferat. Încă o probă a competențelor noastre privind creșterea copiilor și a juniorilor.

Tot în acest timp, ideea desfășurării noului Campionat Național de Juniori sub un format inedit, datorat situației pandemice, a dus la profilarea unui parteneriat discutat/dezbătut încă din 2020 cu Atletic Club Bârlad, grupa U19, coordonată de antrenorul Nicu Patrichi, detaliile fiind menționate la vremea respectivă Pajura Huși&Atletic Bârlad, parteneriat pentru viitor.

Urmează o perioadă de restricții privind antrenamentele, celebra distopie distanțare socială, reușind cumva să ne și antrenam la Huși și Bârlad.

Aflăm că reluarea Campionatului Național la U17 & U19 se va realiza la final de aprilie, în compania ACS City FC Iași, CSS Unirea Iași, ACSM Politehnica Iaşi, LPS Iaşi, iar LPS Vaslui neînscriindu-se din competiție.

Începem slab cu înfrângeri la ACS City Iași, la ambele U17&U19, continuăm cu victorie la U19 și înfrângere la U17 cu Unirea Iași, iar Sport Actual remarcă Pajura Huși, singurul club din Vaslui înscris în competițiile de juniori!

Suferim și după Sărbătorile Pascale, pierzând în ultimul minut la Politehnica Iași la U17, și ușor la U19, dar jocul începea a se lega mai bine. Totuși, în etapa de final reușim să arătăm mai bine, dar nu și pe tabelă notând că încheiem un Campionat Național de Juniori U17&U19 2020-2021, care pentru noi a însemnat un test pentru evaluarea loturilor de jucători, estimarea nivelului de pregătire în raport cu celelalte competitoare și acumulare de experiență pentru tinerii noștri sportivi.

La final de august, Grupa U17 a pornit cu un cantonament pentru pregătirea noului Campionat 2021-2022, la Borsec, jud. Harghita, sezon care va debuta pe 4 septembrie, echipele U17&U19 fiind repartizate pe criteriu geografic în seria 2 și vor da piept cu LPS Galați, ACS Victoria Delta Tulcea, LPS Vaslui, CSM Focșani 2007, CSM Galați, ACS SCO Galați, AFC 1919 Dacia Unirea Brăila, LPS Focșani, CSS Odorheiu Secuiesc, AS FC Buzău.

Debutăm la Victoria Delta Tulcea, cu victorie - înfrângere, acesta fiind lait-motivul turului de Campionat U17&U19, oscilând rezultatele pozitive cu cele negative între cele două grupe și bucurându-ne nespus când rezonam prin victorii la ambele categorii, așa cum s-a petrecut la Brăila contra Daciei Unirea, etapa a șasea, sau la Focșani cu LPS, etapa a șaptea.

În 10 octombrie ne vedem nevoiți să publicăm Drept la replică în urma unor exprimări necuvenite adresate antrenorului Marian Tătaru  din partea unor oameni considerați cel puțin concetățeni. Momentul considerând că a fost depășit... 

Urmează o perioadă în care Pajura Huși conduce în clasamentul U17, iar la U19 cochetăm frecvent cu podiumul grație dăruirii jucătorilor noștri, dar și muncii depuse de antrenorii Marian Tătaru, Nicu Patrichi și Gabi Ursu. Toate acestea vor fi încununate calificarea în Play-off Campionatului Național la 1 noiembrie, pentru ambele reprezentante ale Școlii de Fotbal pajura Huși, U17&U19.

La reluarea Campionatului, păstrând punctele acumulate în sezon, debutăm slab și ezitant pe fondul relaxării prin realizarea obiectivului principal,.... de acum orice victorie pentru noi era considerat bonus de extraperformanță :-)   


 Astfel, strângând rândurile, motivându-ne mai bine, reușim Victorii la U17&U19, prin emoții, dăruire, sacrificiu... poate prea mult sacrificiu, notând atunci și simțind la fel și acum, Suntem alături de tine, Matei!.

Astfel, în fața anului ce tocmai l-am început, la U17  și U19, echipele conduse de prof. Marian Tătaru, respectiv Nicu Patrichi, sunt ambele pe poziții similare, locul 4 din fiecare serie, cu speranța la un viitor mai promițător, deși putem să afirmăm că rezultatele sunt peste nivelul condițiilor necesare obținerii acestora.

Suntem recunoscători unor Oameni deosebiți care au făcut ca lucrurile să se întâmple: lui Mădălin Căciulă pentru susținerea necondiționată prin CasaLux și Omnia, Episcopiei Hușilor prin intermediul Asociației Filantropia Ortodoxă Huși pentru suportul real, la timp de nevoie, Primăriei și Consiliului Local Huși pentru înțelegere și suport logistic (stadionul Municipal).

Rămânem încrezători că munca, seriozitatea și disciplina sunt factori ai performanței la orice nivel și adeseori am demonstrat aceste atribute!

Suntem... #unClubDiferit  #Fotbal #Pajura #Huși



marți, 11 ianuarie 2022

Leadership & Management - Tom Peters & Chris Brady

 Dintre toate provocările pe care le implică leadershipul, una dintre cele mai dificile este antrenarea jucătorilor de geniu. Majoritatea studiilor arată că managementul talentelor ocupă un loc fruntaș pe lista preocupărilor unui CEO. Expert în management, Tom Peters a întrebat: ”Ești un jucător fanatic atestat? Indiferent dacă ești conducătorul unei echipe de șase persoane sau CEO... trebuie să devii la fel de obsedat să descoperi și să formezi oameni de primă mână cum este obsedat managerul general al oricărei francize sportive profesioniste să recruteze și să antreneze jucători de primă mână. Într-o epocă în care valoarea adăugată rezultă din creativitate, o rezervă de talente implicate, energice și excentrice a devenit principala bază a avantajului competitiv.” 

    - Tom Peters, ”Leaders As Talent Fanatics”, în Leadership Excellence Essentials, vol. 23, 2006

”Așadar, ce alt domeniu ar fi mai indicat de studiat decât fotbalul, acolo unde asigurarea și interesul în managementul de talente sunt, practic, o industrie de divertisment în sine? Ața-zisul ”război al talentelor a fost un factor primordial în fotbal încă de la apariția jocului și, în mod cert, de la prima materializare profesionistă. Cluburile de fotbal plătesc, în medie, mai mult de 50% din veniturile lor pe mai puțin de 10% din cele ale angajaților.

Cel mai recent studiu Deloitte Millenial, desfășurat în 29 de țări industrializate (acolo unde fotbalul se joacă la nivel profesionist), a descoperit că Generația Y aspiră la un mediu de lucru mai deschis, mai flexibil și bazat pe cooperare; milenialii au imaginație, gândesc analitic și sunt convinși că pot realiza orice își propun. Sunt mai puțini loiali, pentru că-și dau seama că angajatorii lor îi consideră bunuri, motiv pentru care se comportă în mod similar cu aceștia. Deloitte conchide că ”milenialli ne-au obligat să ne regândim felul în care muncim”. Ei bine, aproape fiecare fotbalist de elită este un milenial. Așadar unde am putea găsi un laborator mai bun decât fotbalul, în care să examinăm și să analizăm oamenii care conduc tipul acesta de angajat?”

    - Chris Brady, The Guardian, 22 noiembrie 2010


Generația Y, cunoscută și sub numele de Milennials, este formată din acea parte a populației care s-a născut între anii 1980 și 2000. Această generație este exponentul noului mileniu, fiind caracterizată prin familiaritatea sporită în raport cu tehnologia, cu mediile digitale și cu ritmul alert al dezvoltării și liberalizării mijloacelor de producție.

vineri, 7 ianuarie 2022

Un gând spre/despre Oameni

 Dacă muncești din greu, dacă nu încerci să trișezi la antrenamente, viața te va răsplăti cum nici nu gândești la acest moment. 

Nimic nu rămâne nerecompensat. Fie bun, fie rău. Este doar propria noastră alegere.  De partea cui dorim să ne aflăm. Deși alegerea vine de la sine, drumul de urmat spre țelul impus de a fi de partea binelui este componenta cel mai greu de îndeplinit... pentru că lucrurile frumoase, lucrurile bune, realizările cu adevărat remarcabile se fac cu efort și sacrificiu.

Depinde de tine, de noi, să arătăm că suntem Oameni, că în noi răsare permanent Scânteia Divină. 

De aceea sportul, fotbalul ca joc de echipă, nu ne dezvoltă doar fizic, ci mai ales mental - empatic. 

Dacă e cert că nu vom ajunge cu toții fotbaliști,  important este să devenim cu toții,  în  primul rând,  Oameni.


        #unClubDiferit  #fotbal #Pajura #Huși  #valori




sâmbătă, 1 ianuarie 2022

Carlo Ancelotti - Leadership tăcut (1)

 ✍" Fără jucători,  nu ar mai exista joc, la fel cum fără oameni și un produs, nu ar mai exista afacere. Miile de oameni din tribune, milioanele  de oameni care se uită de acasă- ei nu plătesc ca să mă vadă pe mine, pe Pep Guardiola sau oe Sir Alex Ferguson la marginea terenului; ei vor să vadă jucătorii, magia pe care aceștia o pot crea. Esența meseriei meleeste să lucrez cu acești sportivi, să am grijă de ei și să-i ajut să evolueze, să le insuflu încredere și loialitate, să impart cu ei reușitele și să trecem împreună peste dezamăgiri.  Acestea sunt motivele pentru care mă trezesc în fiecare zi cu zambetul pe buze.

Când suntem mici, jucăm fotbal pentru că ne îndrăgostim de joc. Când am trecut la profesioniști,  nu-mi venea să  cred cât de norocos sunt să fiu plătit  pentru că fac ceva ce iubesc.  Se întâmplă ineori ca, în tumultul presiunilor și dificultăților din teren, și din afara lui, pasiunea să se estompeze sau să dispara complet. Este responsabilitatea mea să întrețin flacăra  pasiunii pentru jucători.  Atât timp cât reusesc asta, sunt fericit."

            - Carlo Ancelotti, februarie 2019