marți, 26 octombrie 2021

Mulți ani binecuvântați celor ce poartă numele Sfântului Dimitrie!


 Mulți ani binecuvântați celor ce poartă numele Sfântului Dimitrie!


Sfantul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit pe data de 26 octombrie. A trait in timpul imparatilor Diocletian (284-305) si Maximian (286-305). Din viata sa, inscrisa in Sinaxare, aflam ca a fost fiul prefectului din Tesalonic. Dupa moartea tatalui sau a fost  numit guvernator al Tesalonicului. Tinand seama de faptul ca Dimitrie nu a ascuns ca este crestin, a fost intemnitat. In vremea aceea, crestinii erau trimisi sa lupte cu gladiatorii. In aceste lupte, crestinii erau victime sigure. Potrivit traditiei, Nestor - un tanar crestin, cere binecuvantarea de la Sfantul Dimitrie sa-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al imparatului, pentru a pune capat luptelor sangeroase. Dimitrie il va insemna cu semnul sfintei cruci pe frunte si ii va spune: "Du-te si pe Lie il vei birui, iar pe Hristos Il vei marturisi". Prin rugaciunele Sfantului Dimitrie, Nestor reuseste sa-l strapunga cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, imparatul Maximian porunceste ca lui Nestor sa i se taie capul, iar Dimitrie sa fie strapuns cu sulitele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sange, ci mir tamaduitor de boli.

Sfantul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovita, in Serbia), iar moastele sale au fost aduse in Tesalonic, pe 26 octombrie 413. Biserica actuala in care se afla moastele Sfantului Mucenic Dimitrie a fost construita la putin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634. A fost transformata in moschee in anul 1493 si redata cultului crestin in 1912.


sursa text: https://www.crestinortodox.ro/

marți, 19 octombrie 2021

Fotbal Pajura Huși, pe locul întâi, la U17, și pe loc de play off, la U19

 Continuăm ce am început și sperăm că nădejdea ce v-ați pus-o în noi toți cei ce ne susțineți, va fi răsplătită cum se cuvine! 

  Rămânem ceea ce suntem #unClubDiferit #Fotbal #Pajura #Huși












sâmbătă, 16 octombrie 2021

Pajura, victorie la U17 dedicată lui Gabi Ursu

Astăzi acasă, pe Municipalul din Huși, aveam să ne dovedim tăria și joc bun exprimat în ultimele etape din Campionatul National U17&U19, în fața A.S.F.C. Buzău, o echipă surprinzătoare la ambele categorii de vârstă. 

Am reușit iar să obținem rezultate opuse, victorie la Grupa U17, condusă de prof. Marian TĂTARU, respectiv înfrângere la Grupa U19, coordonată de Nicu PATRICHI.

Dincolo de rezultate rămâne în memorie gestul emoționant al copiilor de susținere a antrenorului Gabi Ursu, legendă a fotbalului hușean, care a pierdut poate cea mai dragă ființă, pe cea care îți dă viață, mama. Îi suntem alături și îl asigurăm de întreaga noastră considerație și apreciere si pentru faptul de a rezista atacurilor publice pornite asupra sa și Clubului nostru. 

Gabi Ursu, unul dintre noi!

      #Pajura #Huși #unClubDiferit 

 🗣 Rezultate 𝗖𝗮𝗺𝗽𝗶𝗼𝗻𝗮𝘁 𝗡𝗮ț𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹, etapa 8

U17 | 𝗣𝗔𝗝𝗨𝗥𝗔 𝗛𝗨Ș𝗜 - A.S.F.C. Buzău 1 - 0 (Vîrnă Andrei, pen.)
U19 | 𝗣𝗔𝗝𝗨𝗥𝗔 𝗛𝗨Ș𝗜 - A.S.F.C. Buzău 1 - 6
(Davod Vlad)












miercuri, 13 octombrie 2021

Cine e pe primul loc? Pajura, Pajura!

Pe primul loc, se clasează Pajura Huși, în Campionatul Național U17, după desfășurarea etapei a șaptea, iar la categoria U19, reușim un meritoriu loc 4, la egalitate de puncte cu ocupanta poziției a treia, Fotbal Club Buzău.

Suntem încrezători că ne aflăm pe drumul cel bun, conștienți că ceea ce am construit până în acest moment trebuie să continue, în ciuda tuturor vicisitudinilor.

Considerăm că ceea ce avem de spus și ceea ce simțim vom afirma public pe site sau pagină, ca și până acum, toate celelalte exprimări/ păreri ale oricărei persoane din cadrul clubului sunt pur private și personale.

Rămânem pe drumul nostru cu determinare, cu respect și apreciere pentru toți actorii din mediul cultural-sportiv care fac cinste și aduc faimă urbei noastre, municipiul Huși.





duminică, 10 octombrie 2021

Drept la replică

Recent în spațiul online și-au făcut apariția cuvinte care fac referire la președintele Clubului Școala de Fotbal Pajura Huși și vicepreședintele al Asociației Județene de Fotbal Vaslui, domnul Marian Tătaru.

Drept urmare ne vedem nevoiți a exprima profundul regret că unele evoluții mai puțin bune ale clubului ACS Hușana sunt puse pe seama unui om, Marian Tătaru, și a activității desfășurate la Școala de Fotbal Pajura Huși prin antrenamentele desfășurate pe stadionul Municipal Huși. 

Am tratat cu respect și bunăcuviință, o vom face și în continuare, pe toți actorii mediului sportiv, care prin muncă și implicare aduc plus valoare și faimă urbei noastre. Cu atât mai mult ne uimesc și ne dezamăgesc cuvintele ironice și expresiile cu iz agramat la adresa clubului nostru prin persoana președintelui.

Ne exprimăm în continuare gândurile noastre de bună înțelegere, și dorim mai mult tact și discernământ în exprimarea publică din partea celor care ne consideră vinovați de insuccesul lor trecător.

Addendum:

- Clubul Școala de Fotbal Pajura Huși nu încasează taxă de la copiii înscriși 

- Clubul Școala de Fotbal Pajura Huși nu a beneficiat de fonduri financiare de la Primăria și Consiliul Local Huși 

- Clubul Școala de Fotbal Pajura Huși are un parteneriat cu Atletic Club Bârlad, enunțat public de la debut, detalii Pajura Huși&Atletic Bârlad, parteneriat pentru viitor

- Clubul Școala de Fotbal Pajura Huși beneficiază ca alte formatiuni asociative (Hușana 1968, ACS Hușana, etc.) de facilitățile stadionului Municipal

- toate cluburile afiliate F.R.F. (inclusiv ACS Hușana) au beneficiat în anul pandemic 2020, de ajutor financiar.



sâmbătă, 9 octombrie 2021

Pajura, victorii la U17&U19, la Focșani


 𝗥𝗲𝘂ș𝗶𝗺 𝘃𝗶𝗰𝘁𝗼𝗿𝗶𝗶, din nou pe linie, la U17 și U19, de această dată și cu același scor, 1 - 2, contra  𝗟𝗣𝗦 𝗙𝗼𝗰ș𝗮𝗻𝗶.
🏗 Construim, etapă după etapă, echipe care să ne bucure prin calificări în play off, obiective realizabile la ambele categorii U17&U19.

Spuneam că perseverența și munca de la antrenemente vor da constanța unor evoluții și rezultate pozitive Acum am legat câteva victorii, dar depinde de noi fim serioși, atenți și pragmatici, pentru ca viitorul să ne aparțină.

   Felicitări jucătorilor și antrenorilor!

🗣 Rezultate 𝗖𝗮𝗺𝗽𝗶𝗼𝗻𝗮𝘁 𝗡𝗮ț𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹, etapa 7

U17 | LPS Focșani - 𝗣𝗔𝗝𝗨𝗥𝗔 𝗛𝗨Ș𝗜 1 - 2 (Cozma Codruț, Cordoneanu Daniel)
U19 | LPS Focșani - 𝗣𝗔𝗝𝗨𝗥𝗔 𝗛𝗨Ș𝗜  1 -2
(Radacina Angelo, Patrichi Ianis)
  






















marți, 5 octombrie 2021

Ziua Educației, sărbătorită la Pajura Huși

 Puține cluburi de fotbal se pot lăuda că au în componență adevărați profesori, iar noi cu atât mai mult ne bucurăm să-l avem ca dascăl pe prof. Marian TĂTARU, un om respectat și deosebit de apreciat în mediul școlar și sportiv. 

Sărbătorim astfel Ziua profesorilor, urându-le acestora răbdare,  gânduri bune și pace!

_________________________________

Ziua Mondială a Educației are ca scop sensibilizarea cu privire la importanța rolului jucat de profesorii din întreaga lume. Aceștia își dedică viața, adesea pentru un salariu foarte mic, pentru a avea un impact asupra modului în care copiii învață, cresc și se transformă în adulți.

Responsabilitatea de a educa generațiile viitoare nu este deloc ușoară, așa că Ziua Mondială Educației este o oportunitate excelentă pentru a arata puțină recunoștință pentru acești oameni dedicați și importanți din viețile noastre.

vezi și Educație și fotbal! Educație prin sport!

Mulți ani, Ianis Patrichi! 😀

 🙂 Îl sărbătorim pe Ianis Patrichi, unul dintre jucătorii cu cele mai constante evoluții  la 𝗨𝟭𝟵 și un marcator inedit.

🗣 La mulți ani, sănătate, să ne faci bucuroși prin evoluțiile și succesul tău! 

#Pajura #anniversary #unClubDiferit #fotbal


sâmbătă, 2 octombrie 2021

Pajura, victorii pe linie, la U17 & U19

   În urmă cu câteva zile exprimam AICI nemulțumirea nerealizarii unor victorii sau rezultate pozitive la ambele categorii de vârstă,  U19&U17, dar iată că azi reușim victorii, contra celor de la Dacia Unirea Brăila, una chiar consistentă cu 8 - 0, la U19, iar cealaltă, la U17, cu 1 - 0.

Rezultatele bune ne dau încredere în forțele proprii, ne încarcă cu moral pentru bătăliile ce vor urma, dar perseverența și munca de la antrenemente vor da constanța unor evoluții și rezultate pozitive. 

Depinde de noi să le punem în practică! 

Felicitări jucătorilor și antrenorilor!

🗣 Rezultate 𝗖𝗮𝗺𝗽𝗶𝗼𝗻𝗮𝘁 𝗡𝗮ț𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹, etapa 6

U17 | 𝗣𝗔𝗝𝗨𝗥𝗔 𝗛𝗨Ș𝗜 - Dacia Unirea Brăila 1 - 0 (Mario Iacob)

U19 | 𝗣𝗔𝗝𝗨𝗥𝗔 𝗛𝗨Ș𝗜 - Dacia Unirea Brăila 8 - 0 

(Radacina Angelo 2, Geana Mario 3, Gheuca Denis, Patrichi Ianis, Hliban George)

_________________

#PAJURA #Huși #competiție #Campionat