sâmbătă, 22 octombrie 2022

La U19, defilăm cu L.P.S. Suceava, dar suferim la U17

 


U19 C.S.Pajura Huși- L.P.S. Suceava 4-0

Dimensiunile scorului nu reflectă întrutotul realitatea din teren, am suferit până în minutul 65, când Marian Huțanu ne-a dus într-o altă dimensiune, înscriind un gol superb. Jocul a căpătat strălucire, a bucurat ochii spectatorilor, am arătat ca o mare echipă. Au mai înscris Ștefan Malanca, în minutul 72, pentru 3-0 , iar Racăuțeanu in minutul 75 a pus cireașa pe tort. La pauză era 1-0 pentru noi, prin golul înscris de Răpceanu în debutul partidei. Au mai tintit barele porții adverse același Răpceanu, în prima repriză și Huțanu, în minutul 70. Ne bucurăm că am sfârșit partida cu toți jucătorii valizi, o eventuală accidentare punându-se reale probleme, după decimarea lotului, urmare a acordării mai multor cartonașe roșii în meciul de Cupa României.
________________
U17 C.S.Pajura Huși- L.P.S. Suceava 0-1
Jucăm de la egal la egal cu un adversar puternic, cu speranța unui rezultat bun. Începem bine, însă primirea unui gol în debut este de natură să ne destabilizeze. Intrăm în dezavantaj la pauză. Ne revenim, abordăm cea de-a doua repriză cu ardoare, jucăm bine, creându-ne ocazii. Eliminarea lui Borș nu schimbă situația de pe teren, ai noștri rămânând în jumătatea adversă. Credem în valoarea grupului și suntem convinși că, în curând, vom ajunge la nivelul juniorilor mari!

#Fotbal #Pajura #Huși #unClubDiferit






































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu