vineri, 24 februarie 2023

Pajura U19, victorie în meciul amical cu SC Comstar Vaslui


 Juniorii noștri de la U19 au câștigat, scor 1-0 (0-0), amicalul cu Sporting Club Comstar Vaslui, locul 2 în Liga 4. Singurul gol al întâlnirii a fost marcat în repriza secundă de Răzvan Răpceanu.

Echipa pregătită de Marian Tătaru continuă pregătirile în vederea ultimelor șase etape din play-off-ul Campionatului Național de fotbal U19. Într-un amical disputat la Huși, juniorii U19 s-au impus cu 1-0 în fața seniorilor de la Comstar Vaslui. 

Până la reluarea campionatului, programată pe 18 martie, în funcție de disponibilitate vom mai susține trei-patru partide de verificare împotriva unor echipe din Liga 4 și Liga 5. 

Cu șase etape înainte de finalul play-off-ului, suntem pe locul doi în Seria 1, cu 28 de puncte, la zece puncte în spatele celor de la LPS Vaslui, dar cu un avans de cinci puncte față de LPS Roman. Primele două clasate din fiecare serie vor obține calificarea în fazele eliminatorii ale competiției. În prima etapă din 2023, Pajura U19 va juca, pe teren propriu, împotriva celor de la Ceahlăul Piatra-Neamț.



vineri, 17 februarie 2023

Prof. Marian Tătaru, la Sesiunea Cluburilor de Copii și Juniori


 Prof. Marian TĂTARU, președinte și antrenor al Fotbal Pajura Huși (FPH), a fost prezent în această săptămână la Cheile Grădiștei Fundata, jud. Brașov, unde a avut loc Sesiunea anuală dedicată Cluburilor de Copii & Juniori, în organizarea Federației Române de Fotbal.


reporter: Domnule profesor, bine ați revenit!

Marian Tătaru: Bine v-am regăsit!

reporter: Vedem un ton optimist și plin de viață, cauza să fie aerul de munte de la Cheile Grădiștei sau altceva?

Marian Tătaru: Posibil și aerul de munte, dar, din cele prezentate la Sesiunea la care am avut plăcerea de lua parte, am observat un optimism moderat la majoritatea celor prezenți. 

reporter: Spuneți-ne, din județul Vaslui cine a mai participat și ce s-a dezbătut?

Marian Tătaru: Alături de mine, a mai participat și bunul meu prieten, Adrian Racoviță, din partea L.P.S. Vaslui.

reporter: Ok. Și care au fost temele de dezbatere?

Marian Tătaru: Am avut parte de o prezentare generală a strategiei F.R.F. axată pe 5 priorități strategice și 5 zone de suport, pe care le vom aborda și adapta și noi, pe cât posibil zonei noastre, a Hușului, pentru creștere și dezvoltare, dar mai întâi va trebui să lucrăm la elaborarea unui plan cu pași de urmat, cu obiective, cu tot ce trebuie!


reporter: La ce faceți referire mai exact...

Marian Tătaru: Gândim un mod strategic, eliminând sau adăugând elemente care ne pot aduce mai aproape de realizarea obiectivelor noastre sportive. Și aici ne referim la situația financiară specifică zonei noastre și a cluburilor din areal, la nevoia de investiții, dar aici nu aș dori să deschid o Cutie a Pandorei...

reporter: ...

Marian Tătaru: În cadrul Sesiunii, am mai avut parte de prezentări specifice referitoare la sistemul competițional, arbitraj, un mare capitol doar despre digitalizare aici pot face referire la multe module implementate precum FIFA Clearing House din platforma Football Connect (n.r.: F.R.F. a trecut la Registrul Electronic de Evidență a Legitimațiilor, încă din 2022) și altele.

reporter: Despre tematica ce ne interesează în mod curent, la nivelul de copii și juniori ce s-a discutat?

Marian Tătaru: Aici intervin cele mai noi proiecte ale F.R.F. cu referire explicită la reformarea competițiilor U15 și U16, reformarea sistemului de indemnizație de formare și clasificarea tuturor cluburilor de copii și juniori.

Tot aici s-a discutat despre ce s-a îndeplinit, aprobat în cursul lui 2022, despre câteva lucruri cunoscute celor implicați în fotbalul de juniori, despre transformarea Ligii Elitelor Under 19, în Liga de Tineret

reporter: Despre indemnizațiile de formare...

Marian Tătaru: Aici va apărea o modificare, de fapt mai multe, grila nu se va mai raporta la clubul la care ajunge jucătorul, ci la clubul de la care pleacă, iar valoare tuturor grilelor de formare va crește, cluburile încasând sumele de bani în funcție de poziția în clasificarea academiilor. Astfel se dorește atragerea de investiții în zona de formare a jucătorilor care s-ar translata într-o mai bună clasificare a școlii/academiei, prin urmare o grilă de formare mai mai mare.

reporter: Așadar, vești bune...

Marian Tătaru: Da. Sunt vești bune, dar trebuie implicare, muncă și ceva investiții. Aici aș mai vrea să adaug că până în acest moment doar 20% ajungeau înapoi la cluburile care au contribuit la formarea jucătorilor, dar prin noul sistem se dorește o mai mare transparență în sistemul transferurilor.

reporter: Alte lucruri abordate au mai fost?

Marian Tătaru: Chiar foarte multe. Unora fotbalul li se pare un subiect destul de simplu, dar lucrurile au evoluat de la două porți și o minge către ceva mult mai complex. Vă dau exemplul, și aici ar fi de afișat, tematica de cursuri din cadrul Academiei Naționale de Fotbal, unde găsim Managementul evenimentelor sportive, Părinții-suport pentru o carieră de succes, Surse de finanțare și altele.


reporter: Ce ați mai remarcat și ar fi de amintit pentru publicul interesat?

Marian Tătaru: O idee care mi-a plăcut a fost punerea accentului pe jucător, player first, în cadrul strategiei tehnice, lucru pe care eu personal îl abordam la grupele de copii și juniori, dar cred că este necesar să mă aplec mai mult pe acest subiect, pe conceptul ”învățăm ceea ce este necesar, la timpul potrivit, pas cu pas”, respectiv ”jucăm ceea ce antrenăm, antrenăm ceea ce vrem să jucăm”, în spatele acestor, să le spunem definiții, stând o întreagă filozofie de dezvoltare a jucătorului din mai multe puncte de vedere: mental, tactic, tehnic și fizic. Bineînțeles, s-a făcut referire la Clasificarea Academiilor de Fotbal, un lucru ce mi s-a părut interesant este că 77% dintre academiile reevaluate în 2022 au obținut punctaj mai bun decât în anul precedent, fiind cert că investițiile în această zonă au continuat în majoritatea cazurilor, fapt ce ne dă de gândit, că nu mai putem sta pe loc, trebuie să ne mișcăm pe multe niveluri de competență și asta doar pentru a ține pasul și nu a regresa. 

reporter: Prin urmare optimismul de la începutul interviului a devenit mai ”pesimist” până la final?

Marian Tătaru: Nu. Deloc. Am încredere că și în zona noastră există interes în dezvoltarea sportului, a fotbalului, avem copii talentați în acest moment la grupele coordonate de mine și nu numai, trebuie doar ceva mai mult de făcut din partea noastră, a tuturor celor ce dorim să afirmăm Hușiul pe harta performanței sportive.

reporter: Vă mulțumim!

Marian Tătaru: Și eu mulțumesc!







duminică, 29 ianuarie 2023

Mișu Balan, aplaudat la ultima ieșire de pe Stadionul Municipal Huși


 
  Moartea distinsului profesor Mihai Balan, survenită la doar 58 de ani, este o grea încercare pentru familia sa și pentru cei care l-au cunoscut și prețuit, o mare pierdere pentru mediul educațional și fotbalistic din zona Hușului. Profesorul Mihai Balan rămâne în memoria noastră ca un mare învingător, acela care a reușit să răspândească în preajma sa lumină, optimism și curaj, fericindu-i pe cei apropiați, pe cei care l-au iubit și înțeles.

    Ieri, după oficierea ceremoniei religioase la Biserica "Sfântul Dumitru", din municipiul Huși, întregul cortegiu funerar s-a îndreptat spre Stadionul Municipal Huși, locul în care sau pentru care profesorul Mihai Balan și-ar fi dorit să și moară, unde după un simbolic tur de stadion al mașinii purtând trupul neînsuflețit al profesorului, numeroasa asistență a aplaudat minute în șir ieșirea de pe stadion a acestuia.

    Mulțumim tuturor acelora care în aceste zile s-au aflat în apropierea familiei profesorului Mihai Balan, susținând-o, mulțumim întregii suflări fotbalistice hușene,care a făcut ca ieșirea din scena vieții a celui care ne-a fost prieten, povățuitor, profesor etc. să se facă cu distincție aristocratică, specifică modului său de viață.

    Dumnezeu să-l ierte!

marți, 24 ianuarie 2023

Dumnezeu să te odihnească, Mișule!




Câte clipe frumoase petrecute alături de noi, câte amintiri fantastice ne leagă, câte lucruri minunate ai realizat alături de noi, tot atâtea regrete negrăite trăim astăzi!
Pentru noi, pentru fotbalul din Huși și pentru mulți alții rămâi un inegalabil!....
Condoleanțe familiei hușene!
Ne rugăm ca Dumnezeu să te ierte și să te odihnească!
Drum lin, prieten drag!



luni, 28 noiembrie 2022

Fără puncte în această etapă...


𝐔𝟏𝟕 | 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐈𝐚𝐬̦𝐢 - 𝐏𝐀𝐉𝐔𝐑𝐀 𝐇𝐔𝐒̦𝐈 𝟐 - 𝟎
𝐔𝟏𝟗 | 𝐋.𝐏.𝐒. 𝐕𝐚𝐬𝐥𝐮𝐢 - 𝐏𝐀𝐉𝐔𝐑𝐀 𝐇𝐔𝐒̦𝐈 𝟑 - 𝟏
⚽️
Răzvan Răpceanu
___________
Deplasări fără puncte, ale reprezentantelor Clubului Sportiv Școala de Fotbal Pajura Huși
Sâmbătă, 26 noiembrie, ambele echipe ale clubului nostru au avut meciuri în deplasare, niciuna dintre ele nereușind să obțină vreun punct. Astfel, juniorii mari, respectiv grupa U19 s-au deplasat la Vaslui, sub conducerea profesorului Marian Tătaru, pentru a întâlni în etapa a patra din Play-off ocupanta locului întâi- L.P.S. Vaslui. Și de dat aceasta am avut parte de un meci echilibrat, în care ambele formații, apropiate ca valoare, au luptat cu îndârjire pentru a-și apropia victoria. Vasluienii au fost mai inspirați, au reușit deschiderea scorului în minutul 30 al primei reprize, conducând ostilitățile până la finalul acesteia. Revenim la pauză cu mai multă dorință, însă eliminarea, justificată, a lui Mario Iacob în minutul 55, ușurează misiunea adversarilor, care două minute mai târziu înscriu pentru 2-0. Cu toate acestea, noi suntem cei care revenim , jucăm mai bine și reușim să înscriem, prin Răzvan Răpceanu, din lovitură liberă, în minutul 70. Speranța egalării îi determină pe ai noștri să se precipite, să greșească, în minutul 90 fiind eliminat Răzvan Penișoară, care își lasă echipa în 8 jucători de câmp. Pe acest fond, în ultimul minut al prelungirilor, L.P.S. Vaslui înscrie pentru 3-1, consolidându-și primul loc în clasament . Noi rămânem pe locul al doilea, cu regretul că nu reușim să obținem un rezultat bun în compania colegilor vasluieni.
Juniorii mici, U17, coordonați de Gabi Ursu, cu o echipă incropită ad-hoc , după ce mai mulți jucători au fost cedați la echipa mare , au avut o misiune dificilă, întâlnind la Iași pe C.S.Ș. Unirea, din localitate, în Play-out-ul competiție. Gazdele au deschis repede scorul, însă juniorii noștri aleargă după egalare, fără a reuși acest lucru. Tot ieșenii marchează, în prelungirile partidei.
Urmează o perioadă de vacanță pentru jucătorii noștri, perioadă a reașezării și reconsiderării strategiei cu care vor fi adoptate partidele în etapa următoare...
_____________














vineri, 25 noiembrie 2022

Pajura înaintea etapei a patra


 Cᴀᴍᴘɪᴏɴᴀᴛᴜʟ Nᴀᴛ̦ɪᴏɴᴀʟ ᴅᴇ Fᴏᴛʙᴀʟ U17&U19

🔜 Sâmbătă 26.11.2022
⏰ 12:00 U19 | L.P.S. Vaslui - PAJURA HUȘI
⏰ 14:00 U17 | Unirea Iași - PAJURA HUȘI
________






sâmbătă, 19 noiembrie 2022

Pajura Huși, victorie la U19, și la 17, înfrângere


U19  Pajura Huși - Juniorul Suceava 5 -2 

au înscris pentru Pajura: Cordoneanu Daniel x2/ Avram David x2/ Răpceanu Răzvan

U17 Pajura Huși - Juniorul Suceava 1 - 3

a înscris pentru Pajura: Mocanu Cristian

Zi de meciuri dificilă pentru noi din prisma mai multor factori, în primul rând subțirimea loturilor, datorate multor jucători accidentați, dar și a câtorva suspendați, în al doilea rând adversarul, Juniorul Suceava, unul cu un joc cunoscut ca dârz, decis, cu jucători cu înălțime peste medie, dar și cu unii a căror veleități tehnice ne puteau pune în dificultate.

La ambele categorii, U17&U19, am utilizat o filozofie comună, similară de joc în care am dorit să impunem ritmul, iar rezultatele stau mărturie unde am reușit și unde mai avem de lucrat.

Ne bucurăm mult pentru victoria de la U19, dat fiind focusarea noastră pe aceasta, la care am adus jucători de la U17, suntem fericiți pentru rezultat, dar și pentru joc, de consolidarea relațiilor și de o sensibilă maturitate la care am dat dovadă că am atins.

Avem planuri hotărâte pentru ca lucrurile să se îmbunătățească și la U17, unde la fel ca anul precedent la U19, trebuie să găsim soluții care, dublate de disciplină și seriozitate, să creeze generația următoare continuatoare.

Mulțumim celor prezenți la stadion azi, mulțumim celor pe care noi îi considerăm cei mai frumoși suporteri! Iar cine dorește să conteste cele afirmate, este invitat la meciurile noastre de acasă.

Mulțumim de asemenea partenerilor, Primăria și Consiliul Local Huși, alături de care dezvoltăm acest proiect comun, de altfel, 

Mulțumiri sponsorului nostru principal ;-) CasaLux, prin Mădălin Căciulă prezent alături de noi astăzi!