Se afișează postările cu eticheta Vaslui. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Vaslui. Afișați toate postările

vineri, 24 februarie 2023

Pajura U19, victorie în meciul amical cu SC Comstar Vaslui


 Juniorii noștri de la U19 au câștigat, scor 1-0 (0-0), amicalul cu Sporting Club Comstar Vaslui, locul 2 în Liga 4. Singurul gol al întâlnirii a fost marcat în repriza secundă de Răzvan Răpceanu.

Echipa pregătită de Marian Tătaru continuă pregătirile în vederea ultimelor șase etape din play-off-ul Campionatului Național de fotbal U19. Într-un amical disputat la Huși, juniorii U19 s-au impus cu 1-0 în fața seniorilor de la Comstar Vaslui. 

Până la reluarea campionatului, programată pe 18 martie, în funcție de disponibilitate vom mai susține trei-patru partide de verificare împotriva unor echipe din Liga 4 și Liga 5. 

Cu șase etape înainte de finalul play-off-ului, suntem pe locul doi în Seria 1, cu 28 de puncte, la zece puncte în spatele celor de la LPS Vaslui, dar cu un avans de cinci puncte față de LPS Roman. Primele două clasate din fiecare serie vor obține calificarea în fazele eliminatorii ale competiției. În prima etapă din 2023, Pajura U19 va juca, pe teren propriu, împotriva celor de la Ceahlăul Piatra-Neamț.



vineri, 7 octombrie 2022

Prof. Marian Tătaru reconfirmat în funcția de vicepreședinte al Asociației Județene de Fotbal Vaslui


Vineri, 7 octombrie, în sala de ședințe din cadrul Centrului de Resurse și Afaceri Vaslui, într-o organizare ireproșabilă, a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a Asociației Județene de Fotbal Vaslui, având pe ordinea de zi, printre altele, alegerea echipei de conducere a asociației.

Pentru funcția de președinte a candidat domnul Bogdan Gheorghiță, acesta fiind reales în unanimitate de cei prezenți.
Pentru cele două funcții de vicepreședinte, și-au depus candidatura domnii Dragoș Vladău, Ovidiu Mangu, Adi Racoviță și Marian Tătaru, electorii înclinând balanța spre ultimii doi, semn al recunoașterii valorii și implicării lor în activitatea fotbalistică vasluiană.
Au impresionat prin acuratețe și viabilitatea proiectelor înfățișate adunării toți candidații la funcția de vicepreședinte, semn al posibilității de înnoire, de modernizare a activității asociației.
Mai trebuie spus că, urmare a votului, Biroul Executiv s-a primenit prin alegerea domnilor Bumbu Romică, în calitate de reprezentant al cluburilor de Liga 4, Bursuc Andrei, în calitate de reprezentant al cluburilor de Liga 5 și a lui Nicu Patrichi, reprezentant al cluburilor de copii și juniori.
Felicitări
tuturor și mult succes în activitate membrilor Biroului Executiv al Asociației Județene de Fotbal Vaslui, în perioada următoare!